Premierul Marcel Ciolacu a declarat că investiţiile sunt cheia dezvoltării fiecărui judeţ dacă există viziune, implicare permanentă şi un parteneriat real între autorităţile locale şi centrale, iar astfel „Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a devenit printre cele mai moderne unităţi medicale din vestul României”.

Acesta a precizat că va fi extinsă şi modernizată secţia UPU şi achiziţionarea de aparatură modernă, prin PNRR, la acest spital.

“Investiţiile sunt cheia dezvoltării fiecărui judeţ dacă există viziune, implicare permanentă şi un parteneriat real între autorităţile locale şi centrale! Îl felicit pe preşedintele Consiliului Judeţean, Laurenţiu Nistor, pentru eforturile constante! Astfel, Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva a devenit printre cele mai moderne unităţi medicale din vestul României!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

Premierul a subliniat că „programul de reparaţii capitale a fost finalizat, iar rezultatul este transformarea în totalitate a acestei unităţi spitaliceşti într-una cu standarde care rivalizează cu marile clinici universitare din ţară şi din Europa”.

Foto: Marcel Ciolacu/Facebook