Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Chişinău, alături de premierul moldovean Dorin Recean, că nu există un risc de natură militară în Republica Moldova din partea Rusiei.
„Vreau să reconfirm aici la Chişinău faptul că nu vedem un risc de natură militară din partea Federaţiei Ruse la adresa Republicii Moldova, pentru simplul fapt că Ucraina face o treabă atât de bună, şi cu sprijinul nostru, încât acest risc militar în acest moment şi pe perioadă predictibilă nu este. Asta nu înseamnă că Federaţia Rusă nu a declanşat şi derulează, în timp ce discutăm, tot ce înseamnă arsenalul războiului hibrid împotriva Republicii Moldova, de la folosirea armei energetice, la atacuri cibernetice, la influenţarea mecanismelor democratice, la instigarea la revoltă socială şi pentru noi este foarte important să întărim rezilienţa Republicii Moldova, respectând neutralitatea acestei ţări”, a precizat Mircea Geoană.
Oficialul NATO s-a întâlnit la Chişinău cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării, cu premierul Dorin Recean şi cu preşedintele Maia Sandu.