Tânărul trăieşte în prezent, filosoful trăieşte în în viitor. O fetişcană rumenă atrage cu frumuseţea ei şi privirea copilului şi pe cea a filosofului. Copilul o priveşte şi se bucură de ceea ce vede ochiul. Filosoful o cântăreşte cu gândurile adâncite în viitor şi, în locul fetişcanei frumoase, vede cu tristeţe un schelet uscat, în jurul căruia nu se aude zumzetul albinelor de primăvară, ci vântul înghețat al iernii. Cine ar putea risipi norul de pe fruntea filosofului? Nimic, în afară de întinderea cugetului înapoia tuturor anotimpurilor cunoscute, departe, departe, în anotimpul veşnicei primăveri.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
