Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a efectuat o vizita oficiala în Republica Moldova. El a firmat, în acest context, că România va asigura tot sprijinul necesar pentru a face posibilă aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pentru întărirea rezilienţei sale, pentru transpunerea eficientă a acquis-ului comunitar în legislaţia Republicii Moldova, dar şi pentru realizarea oricăror reforme necesare modernizării statului.

”Am revenit, astăzi, în capitala Republicii Moldova, chiar în prima vizită oficială pe care am făcut-o după preluarea mandatului de preşedinte al Senatului. M-am întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, cu premierul Dorin Recean, dar şi cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu. Statele noastre au dezvoltat o relaţie solidă pe care îmi doresc să o continuăm, pe mai departe, în slujba cetăţenilor noştri”, a scris preşedintele PNL pe Facebook.

Preşedintele Senatului a mai spus: “Vom asigura tot sprijinul necesar pentru a face posibilă aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, pentru întărirea rezilienţei sale, pentru transpunerea eficientă a acquis-ului comunitar în legislaţia Republicii Moldova, dar şi pentru realizarea oricăror reforme necesare modernizării statului. Vom continua să folosim toate pârghiile, inclusiv cele oferite de diplomaţia parlamentară, pentru a ne asigura că eforturilor asidue ale Republicii Moldova sunt în mod corespunzător prezentate şi cunoscute în capitatele europene. Atât eu, cât şi instituţia Senatului României vom oferi tot suportul necesar pentru îndeplinirea obiectivelor Republicii Moldova”, a mai scris liderul PNL.

Foto: Nicolae Ciucă/Facebook