Reprezentanții Sanitas au fost primiți, marți, la Palatul Victoria, de premierul Nicolae Ciucă și de președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Guvernul va aproba deblocarea a 14.000 de posturi din sistemul medical, printr-un memorandum promovat de Ministerul Sănătății.

De asemenea, vor fi alocate finanțările necesare pentru a completa plata voucherelor de vacanță pentru toți angajații din sistem.

“Pentru acoperirea integrală a majorărilor salariale din sistemul medical, Guvernul va adopta actul normativ prin care se va majora, prin aducerea la același nivel maxim a tuturor angajaților care se regăsesc în Anexa 2 la Legea 153/2017, inclusiv personalul din categoria asistenței sociale. Din perspectiva noii legi a salarizării, vor fi refăcute ierarhizările de personal, pentru a elimina inechitățile și a repoziționa asistenții medicali în viitoarea grilă. Recunoașterea rolului important al asistenților medicali în funcționarea sistemului de sănătate publică se va regăsi în viitorul program de guvernare”, a anunțat Guvernul.

Pentru a asigura continuitatea activităţii în spitalele din reţeaua CFR care urmează să fie transferate la autorităţile locale, va fi garantată menţinerea locurilor de muncă pentru personalul actual şi vor fi luate măsuri de creştere a calităţii serviciilor medicale.

De asemenea, reprezentanţii Guvernului au convenit să finalizeze negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.

Foto: Guvernul României