Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, a participat marti la Gala Laureaților Clubului Sportiv CS Dinamo București. “Recorduri mondiale doborâte! Ambiție! Disciplină! Performanță!”, sunt cuvintele prin care a caracterizat ministrul activitatea Clubului Sportiv Dinamo.
“Anul acesta, campionii CS Dinamo au obținut rezultate remarcabile care demonstrează că sportul românesc este un adevărat ambasador al țării noastre! Vorbim de peste 170 de medalii în cadrul Campionatelor Mondiale și Europene și noi recorduri mondiale, greu de egalat. Practic, la 2 zile, un sportiv dinamovist a câstigat o medalie pentru România! Performanța este cuvântul care definește cel mai bine aceste rezultate”, a scris el într-o postare pe Facebook.
“CS Dinamo a avut un an de excepție. Întreaga lume a amuțit în fața rezultatelor lui David Popovici, însă și canotajul românesc a fost la înalțime! De asemenea, rezultate frumoase au fost obținute la campionatele mondiale la lupte greco-romane și la scrimă, proba de sabie.
La nivelul jocurilor de echipă, lider rămâne echipa masculină de handbal, care în 2022 a câștigat titlul național (al 18-lea din istorie), Cupa și Supercupa României. Echipa de handbal a avut un parcurs frumos în EHF Champions League, la finalul anului având șanse considerabile de calificare în fazele eliminatorii ale competiției, ceea ce reprezintă o performanță istorică.
Echipa masculină de volei a adus și ea un trofeu în vitrina clubului: Supercupa României”, subliniaza Bode.
Seful internelor mai spune ca România a obținut rezultate unice în istoria sportului românesc, iar pentru acest lucru trebuie să îi felicităm pe toți sportivii și antrenorii dinamoviști.
“Ei sunt cei care prin puterea exemplului, ne demonstrează, încă o dată, că munca și seriozitatea stau la baza succesului”, a mai scris Lucian Bode, în postarea sa.
Foto: Lucian Bode/Facebook