Preşedintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Indonezia, deoarece agenda sa nu-i permite acest lucru, a anunțat Kremlinul, potrivit AFP.

”Decizia a fost luată personal de către şeful statului. Ea este legată de agenda sa şi de necesitatea de a se afla în Rusia”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Putin nu preconizează nici să se adreseze printr-un mesaj prin videoconferinţă participanţilor la summitul G20, potrivit lui Peskov.

Delagaţia Moscovei în Indonezia urmează să fie condusă de către ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, care va participa în acest weekend şi la un summit al Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-est (ASEAN), în Cambodgia.

Anunţul absenţei lui Vladimir Putin la G20 intervine după mai multe luni de incertitudini cu privire la participarea şefului statului rus la summitul şefilor de stat şi guverne din G20, prevăzut în perioada 15-16 noiembrie în Indonezia.