România îndeplineşte toate criteriile necesare pentru a deveni stat membru cu drepturi depline în zona de circulaţie liberă Schengen. Este anunţul făcut de Lucian Bode, ministrul de Interne, după Consiliul Justiţiei şi Afacerilor Interne organizat la Luxemburg.
“A fost o reuniune foarte importantă pentru România, deoarece agenda a inclus subiecte precum extinderea spațiului Schengen, gestionarea integrată a frontierelor europene, implementarea interoperabilității, agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, azilul și migrația.
În marja lucrărilor Consiliului am avut două întrevederi bilaterale cu Eric VAN DER BURG, ministrul pentru migrație din Olanda, respectiv cu Nancy FAESER, ministrul federal de interne din Germania.
Cu ocazia acestor întrevederi, le-am prezentat omologilor mei modul în care s-a desfășurat exercițiul voluntar de evaluare Schengen în România și le-am transmis disponibilitatea de a continua dialogul și cooperarea în privința implementării acquis-ul Schengen de către România”.