Presedintele Uniunii Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul”, gl.(r) Gabriel Oprea, ureaza tuturor sarbatoritilor acestei zile sanatate, bucurii, impliniri, pace si zile senine! La multi ani!

În fiecare an, pe 29 iunie, românii sărbătoresc Sfintii Petru şi Pavel. Biserica a hotărât că aceşti doi mari Apostoli să fie cinstiţi în aceeaşi zi deoarece în aceeaşi zi şi în acelaşi an au pătimit moarte de martiri la Roma. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel a fost martirizat prin tăierea capului.
Sfântul Petru a fost fiul lui Iona și fratele lui Andrei. Se numea înainte să fie credincios Simon, iar după o sesiune de pescuit pe lacul Ghenizaret, el a fost chemat de oameni să devină pescar. Mântuitorul îi schimbă numele din Simon în Chefa, piatră, de unde a venit și numele de Petru în greacă și latină. 
Își mărturisește credința în Hristos, însă se leapădă de el atunci când e pe cale să fie răstignit. După Înaltarea Domnului, Petru a vorbit adunării ucenicilor, care au ales ca Matia să îi ia locul lui Iudia. În ziua Cincizecimii, după predica ținută de Petru, mii de persoane se botează. 
Sfântul Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Babilon și, în ultima parte a vieții, la Roma. Și-a găsit sfârșitul răstignit cu capul în jos pe cruce, în anul 67. Sfântul Apostol Pavel a fost numit „Apostolul Neamurilor”, deoarece a vestit cel mai mult pe Hristos printre popoarele păgâne din acele timpuri.

Pavel se trage din neamul Veniamin și a fost elevul învățatului Gamaliei. El locuia în Tars și lupta împotriva creștinilor, hăituindu-i. A participat la uciderea arhidiaconului Ștefan, iar într-o zi, pe calea Damascului i se arată Hristos, care îl ceartă pentru atitudinea lui.
Înainte de a fi credincios se numea Saul, iar în întâlnirea lui cu Domnul, El i-a spus:
“Saule, Saule, de ce mă prigonești?” – „Dar cine ești tu, Doamne?”, a întrebat Pavel.
“Sunt eu, Iisus, cel pe care îl persecuți”, a răspuns Hristos.  
După această întâmplare, el s-a convertit și s-a botezat la Anania. Apoi, Sfântul Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Biblie. 
La porunca împăratului Nero, el a fost decapitat în anul 67.

Sfinții Petru și Pavel au stat închiși pentru că le spuneau oamenilor că Iisus este fiul lui Dumnezeu. Din cauza faptului că au stat în temniță, ei au devenit ocrotitori ai celor aflați în închisoare în România. 
Pentru că infractorii au greșit în fața lui Dumnezeu, Petru și Pavel sunt considerați ocrotitorii lor, pentru că și ei au făcut același lucru. Petru s-a lepădat de Hristos, în timp ce Pavel i-a prigonit pe creștini.