Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Parlament, despre intenţia de a aplica impozitul pe clădiri în funcţie de valoarea clădirii, că nu va fi de acord ca un apartament din Primăverii, care face un milion de euro, să plătească acelaşi impozit cu un apartament din Buzău, care face 80.000 de euro. În privinţa excepţiilor din Codul Fiscal, el a afirmat că ele însumează 64 de miliarde de lei.
„Orice decizie pe care o vom lua cu certutudine nu va deranja foarte mult sistemul, în acest moment, şi partenerii sociali”, a mai spus Ciolacu, arătând că ministrul de Finanţe are discuţii cu partenerii sociali.
Despre impozitul pe clădiri, el a precizat că se va stabili în funcţie de valoare. “Cred că e un lucru de bun simţ, primarii au o marjă, ei hotărăsc, au un minim şi un maxim”, a mai spus Ciolacu, arătând că există o grilă notarială care se poate aplica.
„Nu îmi cereţi ca un apartament din Primăverii, care face un milion de euro, să plătească acelaşi impozit cu un apartament din Buzău, care face 80.000 de euro, că nu voi fi de acord cu aşa ceva”, a mai spus Ciolacu.
Despre o impozitare a câştigurilor din jocurile de noroc, Ciolacu a spus că este posibil să se ia o astfel de măsură. „Eu cred că statul român are datoria de a nu încuraja jocurile de noroc, mai ales în perioade de criză, când astfel de lucruri explodează, în orice societate”, a explicat Ciolacu.
Liderul PSD a dat asigurări că OUG-ul privind modificările la Codul Fiscal sigur va fi adoptată până la 1 iulie.
Foto: captura video