Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu secretarul adjunct al Departamentului de Energie al SUA, David M. Turk, temele abordate în cadrul discuţiilor vizând securitatea energetică europeană şi extinderea programului nuclear civil din România.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, cu acest prilej a fost subliniată importanţa relaţiei de parteneriat dintre România şi SUA, în contextul necesităţii extinderii capacităţilor României de producere a energiei electrice, ca parte a demersurilor care pot contribui la consolidarea securităţii în regiune.
„Astfel, construirea reactoarelor 3 si 4 de la Centrala Cernavodã, precum şi lucrările de întreţinere necesare a fi efectuate la Unitatea 1 reprezintă etape necesare pentru atingerea nivelului care să asigure României independenţa energetică. Noile proiecte care vor consolida aceste progrese sunt legate de implementarea SMR – Small Modular Reactor – pe baza tehnologiei deţinute de compania americană NuScale. Principalele beneficii generate de implementarea acestor soluţii vizează atât decarbonizarea – obiectiv european important, precum şi nivelul înalt de securitate sub semnul căruia se vor derula investiţiile”, se arată în comunicat.
Totodată, premierul a transmis mulţumiri pentru susţinerea acordată sistemului european de energie.
Sursa foto: Guvernul României