Un turist care închiriase o cameră de vară la o pensiune de la munte, întrebă gazda: ”Se poate merge aici, undeva, la Liturghie?”. ”Bineînţeles, răspunse gazda. Există în apropiere o bisericuţă. Şi eu merg acolo”. Şi în odaia simplă, dar frumoasă, se înfiripă o discuţie. Pe un perete al camerei se aflau multe fotografii cu diferite personaje, mai tinere şi mai în vârstă. ”Acesta-i bărbatul meu, răspunse munteanca la întrebarea oaspetelui ei. A murit în timp ce tăia lemne. Aceştia sunt cei doi feciori ai mei. Au căzut la datorie în război. Şi asta e fiica mea. A murit de cancer”. ”Atât de multă nefericire! Cum se poate suporta aşa ceva?”, întrebă turistul. Femeia răspunse. ”În acest caz, mângâierea ce vine de jos nu mai ajută la nimic; ea trebuie să vină de sus. La primul deces eşti îndurerat, dar dacă numărul deceselor creşte, atunci amuţeşti”.”Da, se poate înţelege”, gândi musafirul. ”Dar asta nu e bună la nimic, spuse munteanca. Mai întâi l-am luat de rău pe bunul Dumnezeu pentru că mi-a chemat la Sine familia. M-am plâns, dar nu am obţinut nicio mângâiere. Atunci am încetat să mai merg la biserică. Până într-o vară când un oaspete mi-a dăruit această cruce pe care o vedeţi atârnată pe perete, aici în colţ. Am zăbovit în faţa ei ore-n şir, luni de zile în iarnă, când nu aveam nici un musafir, iar eu aveam timp să meditez. Da, Hristos a suferit mai mult decât mine. Ce este suferinţa mea pe lângă suferința Sa? Şi astfel am găsit puterea să trăiesc şi să las să mi se ia ceea ce Domnul mi-a dat.
Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie
