Joi, 3 februarie a.c, efectivele Inspectoratului General al Poliției Române au efectuat 60 de percheziții pe trei domenii de activitate: combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice și investigații criminale.
Totodată, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă judecătoria Medgidia, efectuează două percheziții domiciliare pe raza județului Constanța într-un dosar penal privind contrabanda cu țigări.
În cursul nopții, pompierii militari suceveni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Inițial, la fața locului s-au deplasat forțele și mijloacele de la Detașamentul de Pompieri Suceava, dar ulterior au fost solicitate resurse și de la Inspectoratele pentru situații de urgență Botoșani și Iași, în total, fiind alocate intervenției, etapizat, 7 autospeciale cu apă și spumă, 8 ambulanțe SMURD, 3 autoscări de intervenție la înălțime, 5 Autospeciale de Transport Personal și Victime Multiple, 2 autospeciale de intervenții complexe și un echipaj pentru descarcerare. De asemenea, în sprijin, au intervenit și 9 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta, cu flacără și degajări de fum, la elemente combustibile ale instalației electrice (izolație cabluri) și ale instalației de ventilare, dispuse în planșeul holului de la etajul IV (Secția Obstetrică-Ginecologie). 22 de persoane aflate la etajul respectiv au fost salvate, fiind evacuate în cel mai scurt timp. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Pe parcursul intervenției au mai fost evacuați 307 pacienți.
Incendiul a fost localizat la ora 0:42, iar lichidarea acestuia a fost declarată 10 minute mai târziu.
Sursa: MAI