În a doua parte a anului se va pune în circulație cartea de identitate electronică la nivel naţional, iar sistemul informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă va deveni operațional, a anunțat marți Cătălin Giulescu, directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

„În a doua parte a acestui an va deveni operaţional sistemul informatic integrat de emitere a actelor de stare civilă şi avem în vedere simplificarea procedurilor, astfel încât cetăţeanul să nu mai fie obligat să prezinte certificatele de stare civilă, acestea urmând a fi generate de noul sistem informatic.

Pe de altă parte, avem în vedere o interconectare cu registrul de carte funciară, astfel încât dovada adresei de domiciliu sau de reşedinţă să fie preluată în sistem electronic, plus o serie de simplificări”, a spus Cătălin Giulescu.

El a menţionat că, în România, există aproximativ 100 de adrese la nivel naţional unde figurează mai mult de 1.000 de cetăţeni.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a organizat, marţi, o dezbatere publică pe marginea proiectului de lege ce prevede, printre altele, ca personalul serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor să verifice dacă cel care solicită eliberarea unui act de identitate, locuieşte în mod statornic în imobilul unde solicită stabilirea domiciliului.

Directorul DEPABD a precizat că va fi revizuit un articol din proiect care prevedea posibilitatea anulării actului de identitate în anumite situaţii, după ce mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile care au participat la dezbatere au semnalat nereguli în legătură cu acest text.

„Este cazul să revenim asupra unei menţiuni din proiect, în ceea ce priveşte anularea documentului de identitate, nu aceasta a fost intenţia – vorbim de anularea menţiunii de domiciliu.

Această menţiune de domiciliu urmează să fie înscrisă doar în registrul naţional de evidenţă e persoanelor.

Având în vedere ultimele elemente relevate, trebuie să spunem că proiectul cuprinde doar principii, nu şi procedura de urmat – în niciun caz această menţiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist”, a declarat Cătălin Giulescu.