Ministerul Afacerilor Interne doreşte introducerea unor reglementări legale prin care poliţiştii care contribuie la mari capturi de droguri, arme sau la denunţarea unor fapte de corupţie să poată primi bonificaţii, a anunţat chestorul general de poliţie Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI.
“La iniţiativa ministrului Afacerilor Interne, vom propune o reglementare privind acordarea de bonificaţii poliţiştilor în raport de criterii de performanţă pentru îndeplinirea unor activităţi care au condus la capturarea unor cantităţi semnificative de droguri, substanţe interzise, arme şi muniţii, indisponibilizarea unor sume mari de bani, precum şi denunţarea unor fapte de corupţie. Măsura contribuie la dezideratul – Criminalitatea nu este profitabilă – prin afectarea puterii financiare a grupurilor criminale”, a declarat Despescu.

“Pachetul de măsuri propune pedepse adecvate pentru traficanţii de droguri, respectiv înăsprirea condiţiilor în care infractorul poate beneficia de reducerea pedepselor. Pot beneficia de reducerea pedepselor doar cei care conduc la capturarea unor cantităţi mai mari de droguri sau similare cu cele care fac obiectul faptei sale. În prezent, legea oferă posibilitatea ca un traficant prins, de exemplu, cu 10 kilograme de droguri să beneficieze de reducerea pedepselor dacă denunţă o persoană ce face trafic de droguri cu 500 de grame”, a spus Despescu.
El a mai arătat că este vizată şi eliminarea posibilităţii condamnării cu suspendare a executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, dar şi incriminarea unor noi fapte referitoare la publicitatea drogurilor: “Instituirea unor noi situaţii agravante referitoare la deţinerea de droguri în spaţii publice în care au acces tinerii şi copii. Concret, persoana care deţine droguri pentru consum în şcoală, la festivaluri este sancţionată cu o pedeapsă mai mare, comparativ cu situaţia în care este depistat singur, în maşină, cu droguri”.
O altă propunere a MAI se referă la confiscarea autovehiculelor şoferilor băuţi sau drogaţi care au provocat un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
“În domeniul siguranţei rutiere, măsura vizează măsura confiscării vehiculelor folosite ca armă de conducătorii auto. Concret, va face obiectul confiscării de autovehicule situaţia în care, în mod repetat, şoferul este depistat sub influenţa alcoolului şi drogurilor sau şoferul aflat sub influenţa alcoolului sau substanţelor psihoactive provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane”, a declarat oficialul MAI.

Foto: captură video