În cursul zilei de astăzi, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, efectuează 57 de percheziții domiciliare, la persoane bănuite de furt, fraudă informatică și acces ilegal la un sistem informatic.

Astfel, polițiștii de combatere a criminalității organizate pun în aplicare, la această oră, 57 de mandate de percheziție domiciliară, dintre care 48 în județul Constanța și 9 în municipiul București și județul Ilfov.

Din cercetări a reieșit că, în municipiul București și județele Constanța și Ilfov, ar exista persoane care ar deține programe informatice, cu ajutorul cărora ar modifica indexul contoarelor electrice montate la consumatori persoane fizice și juridice.

Aceștia s-ar deplasa la „beneficiar” și, cu ajutorul unui laptop, s-ar conecta printr-un cablu la portul optic al contorului electric, iar, apoi, prin intermediul programului informatic instalat pe laptop, ar modifica indexul afișat de contor.

Scopul acestei modificări ar fi introducerea unui index de consum mai mic față de cel real, astfel încât titularul locului de consum să plătească o factură diminuată pentru consumul de curent electric.

Pentru aceste operațiuni, persoanele bănuite ar fi încasat sume de bani, reprezentând 10% din diferența sumei de bani, care ar fi trebuit plătită companiei de furnizare a energiei electrice și cea plătită efectiv de beneficiar.

Beneficiarii acestui serviciu ar fi fost, de regulă, persoane juridice cu un consum de curent electric ridicat, respectiv unități de cazare, service-uri auto și restaurante.

Pentru a avea acuratețe în activitatea infracțională, înainte de a modifica indexul contorului electric, persoanele bănuite s-ar fi informat cu privire la istoricul index-ului și detalii despre locul de consum, respectiv dacă cititorii au făcut fotografii cu index-ul contorului, existând suspiciunea că aceste informații ar fi fost primite de la angajați ai companiei de furnizare a energiei electrice, care ar fi accesat, prin depășirea limitelor autorizării, baza de date a companiei și ar fi furnizat telefonic datele solicitate.

Acțiunea beneficiază de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța, precum și al companiei de furnizare a energiei electrice.

Sursa: Poliția Română