PNL nu vrea să meargă la Cotroceni cu altă variantă de premier decât Ludovic Orban. Și, cum nu are majoritate, Guvernul va trebui să fie unul de alianță. În același timp, USR nu renunță la varianta Dacian Cioloș. Președintele Klaus Iohannis are patru variante de premieri propuși. Este vorba despe Alexandru Rafila (PSD), Ludovic Orban (PNL), Dacian Cioloș (USR-PLUS) și Călin Georgescu (AUR).
PNL îşi doreşte să formeze o majoritate alături de cei de la USR, dar şi de UDMR. Pe de altă parte şi-ar fi dorit să îi aibă alături şi pe cei din PMP, însă rămâne de văzut dacă aceştia vor reuşi până la urmă să facă pragul de cinci procente pentru a a intra sau nu în Parlament.
Prim-ministrul Ludovic Orban afirma în urmă cu o săptămână, că ”în toate democraţiile, partidul care câştigă alegerile este cel care dă premierul, pentru că el are cel mai larg sprijin din partea populaţiei”.
PSD a obţinut la Senat 30,01% dintre voturile exprimate la alegerile parlamentare de duminică la nivel naţional şi la Camera Deputaţilor 29,50%, în timp ce PNL a obţinut la Senat – 25,07%, iar la Camera Deputaţilor – 24,64%, a anunţat, luni, Biroul Electoral Central, după centralizarea proceselor verbale din 75,10% secţii de votare.
Pe locul al treilea se situează Alianţa USR PLUS, care a obţinut 15,10% la Senat şi 14,76% la Camera Deputaţilor, conform anunţului oficial de la Biroul Electoral Central pentru ora de referinţă 13,00.
Partidul pentru Unirea Românilor (AUR) are 8,67% voturi la Senat şi 8,29% la Camera Deputaţilor, iar UDMR a obţinut 7,34% la Senat şi 7,22% la Camera Deputaţilor.
Totodată, PMP a obţinut 4,76% din voturi la Senat şi 4,70% la Camera Deputaţilor, iar Pro România are 4,22% la Senat şi 4,24% la Camera Deputaţilor.