Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit luni cu ambasadorul SUA la NATO, Julianne Smith.
Agenda discuţiilor dintre Julianne Smith şi Vasile Dîncu a făcut referire la evoluţiile de securitate din regiunea Mării Negre şi războiul din Ucraina, deciziile aliate majore şi anunţul preşedintelui SUA, Joe Biden, de la Summit-ul NATO de la Madrid, care vizează în mod direct şi România, referitor la întărirea prezenţei forţelor SUA în ţara noastră, precum şi aspectele legate de cooperarea bilaterală România-SUA, în domeniul apărării.
Remarcând semnificaţia simbolică a acestei zile, în care se împlinesc 25 de ani de la semnarea Parteneriatului Strategic România-SUA, ministrul Vasile Dîncu a subliniat că împreună cu apartenenţa la NATO şi UE, Parteneriatul Strategic româno-american reprezintă triada constructului securitar al ţării noastre.
Ministrul apărării a apreciat angajamentul îndelungat şi solid al SUA în vederea asigurării securităţii în zona Mării Negre, în special în această perioadă complicată, punctând, în acest context, prezenţa consolidată a militarilor americani în România.
Cei doi oficiali au punctat faptul că Summit-ul NATO de la Madrid a fost un moment istoric care a asigurat cadrul pentru decizii strategice privind adaptarea pe termen lung a posturii colective de descurajare şi apărare.
În context, ministrul Vasile Dîncu a salutat deciziile de la Summit-ul NATO de la Madrid privind consolidarea apărării aliate înaintate pe flancul estic, inclusiv în România. De asemenea, a reiterat importanţa anunţului preşedintelui american privind dislocarea suplimentară de efective militare americane în România, la nivelul unei brigăzi de luptă, ca parte a unui efort mai amplu privind prezenţa SUA în Europa, menţionând efortul şi contribuţia de până acum în sprijinul securităţii României şi a posturii colective la Marea Neagră.
Un alt subiect al discuţiilor a fost reprezentat de adoptarea unui nou Concept Strategic al Alianţei Nord-Atlantice, în care sunt menţionate importanţa regiunii Mării Negre pentru securitatea Alianţei, precum şi sprijinul pentru partenerii estici, Ucraina, Georgia şi Republica Moldova.

Sursa: MApN