Direcția de Contraspionaj a Serviciului Ucrainean de Informaţii (SBU) a reținut, pe 22 februarie 2020, un agent de informații militare rus în Harkov, care avea drept misiune să intre în posesia unor date şi informaţii cu caracter secret care cuprindeau documentația tehnică privind dezvoltarea și producția tancului ucrainean T-84BM „OPLOT”, informează DefenseRomania.
.Agentul reţinut era cetățean al Ucrainei, care a fost recrutat de ofiţeri de informaţii din Direcția Principală de Informații (GRU) a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse, în timpul unei călătorii efectuate în Rusia, transmite Serviciului Ucrainean de Informaţii, într-un comunicat.
VIDEO – AICI
Agentul a încercat să intre în posesia unor date şi informaţii cu caracter secret, prin intermediul unui angajat al KKBM Morozov – biroul de proiectare Harkov care a dezvoltat tancul T-84 „Oplot”. Sub atentă monitorizare a agenților SBU, agentul a primit o falsă documentație tehnică de la angajat și a predat fotocopiile unui reprezentant al serviciului rus de informaţii.