A fost ziua şoferilor inconştienţi, ieri, pe DN 1, în dreptul localităţilor de munte. Poliţiştii care au intervenit la o tamponare au constatat că şoferul vinovat avea o alcoolemie de 1,30 de miligrame de alcool pur în aerul expirat.

Omul era atât de beat, încât, în timpul cercetărilor, s-a împiedicat şi s-a lovit de o maşină în trecere. Şi totuşi, nu el a stabilit recordul negativ al zilei. Un alt şofer a fost prins pe acelaşi drum cu o alcoolemie şi mai mare. 1,89 la mie.
Polițist: Lasă-l uşor! Te-ai lovit!
Șofer: Da.
Polițist: Gata! Stai aici!

Şoferul de 47 de ani tocmai tamponase o maşină pe DN 1, în zona localităţii Comarnic. Poliţiştii făceau cercetarea la faţa locului. Nu şi-au dat seama că acesta este atât de beat încât nu se mai poate ţine pe picioare. Omul a căzut pe spate, izbindu-se de o maşină aflată în trecere.
După ce s-au asigurat că nu are răni grave, poliţiştii au încercat să-i măsoare alcoolemia. A fost nevoie de trei încercări, timp în care şoferul era susţinut de pompieri, ca să nu cadă.
Polițist: Se vede valoarea, da? 1,30.

Bărbatul a rămas fără permis şi s-a ales cu dosar penal. Împleticindu-se, acesta şi-a pledat însă nevinovăţia.
Reporter: Ce aţi consumat?
Șofer: Nimic.
Reporter: N-aţi consumat nimic?
Șofer: Nu.

Cristi Georgescu, corespondent Observator:Șoferul de 47 de ani nu a fost singura persoană pe care oamenii legii au depistat-o sâmbătă băută la volan. Un altul, de această dată de 25 de ani, a fost depistat de polițiști aproape în comă alcoolică. Bărbatul a fost tras pe dreapta, în localitatea Vâlcănești, iar aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,89 mg/ l alcool pur în aerul expirat.

Tot pe DN1 a avut loc, ieri, un accident grav, în dreptul localităţii Posada. Două maşini s-au ciocnit violent, iar patru oameni au ajuns în stare gravă la spital. Printre ei şi un bebeşuş de un an.

Sursa:Observator