Un elicopter cu trei persoane la bord s-a prăbușit joi în Laguna Curonian, în exclava baltică rusă Kaliningrad. Elicopterul aparținea Ministerului rus pentru situații de urgență, care a și confirmat accidentul, informează TASS.
Potrivit ministerului, două dintre persoanele aflate la bord au fost salvate, iar a treia a fost găsită decedată.
“S-a pierdut comunicarea cu echipajul avionului K-32(…) Accidentul a fost anunțat prin linia telefonică de urgență 112 de către un cetățean care a văzut aparatul de zbor în apele Lagunei Curonian, la cinci kilometri distanță de orașul Polessk, “, a declarat sursa citată.
O eroare a echipajului și o eroare tehnică sunt în prezent considerate ca posibile cauze ale incidentului, a declarat o sursă de aviație pentru TASS.
“Toate versiunile vor fi examinate în cursul anchetei. Accidentul ar fi putut fi cauzat de o eroare pilotaj sau de o eroare tehnică”, a mai spus sursa citată.
Foto: ROSOBORONEXPORT