Moscova a mobilizat toate cele şase submarine care fac parte din flota rusă a Mării Negre cu ocazia unuia dintre cele mai mari exerciţii navale pe care NATO le desfăşoară în aceste zile în largul coastelor româneşti şi în zona portului Constanţa, informează The Moscow Times.
„Toate submarinele flotei Mării Negre desfăşoară misiuni în larg”, a declarat viceamiralul Igor Osipov, comandantul flotei ruseşti de la Marea Neagră. „Niciun submarin nu se află la bază”, a adăugat acesta.
Exercițiul multinațional NATO „Sea Shield 21” este condus de România
Peste 2.400 de militari din opt state, 18 nave de luptă și 10 aparate de zbor, participă, până luni, 29 martie, la „Sea Shield 21”, cel mai mare și mai complex exercițiu multinațional NATO organizat de Forțele Navale Române, în anul 2021, în zona Mării Negre.
Activitățile de instrucție sunt conduse de Comandamentul Flotei, iar forțele participante sunt din Bulgaria, Grecia, Olanda, Polonia, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia. Comandamentul Maritim Aliat al NATO participă cu gruparea navală permanentă SNMG-2 (Standing NATO Maritime Group), din care face parte și fregata „Regina Maria”.
Obiectivul principal al Exercițiului multinațional „Sea Shield 21” îl reprezintă verificarea și consolidarea nivelului de interoperabilitate și de cooperare dintre Forțele Navale Române și celelalte categorii de forțe din Armata României, diferite structuri din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și alte forțe navale NATO.