Statele Unite vor disloca peste 24 de aeronave F-22 la un exerciţiu militar în vestul Pacificului, fiind o dislocare uriaşă de aeronave puternice, care trimit un mesaj răsunător Chinei, transmite CNN.
Forţele Aeriene din Pacific, Hawaii, au transmis, în această săptămână, că în jur de 25 de aeronave F-22 Raptor din cadrul Gărzii Naţionale Aeriene Hawaii şi de la Baza Comună Elmendorf-Richardson, Alaska, vor zbura în această lună în insulele Guam şi Tinian, pentru Operation Pacific Iron 2021.
„Nu am avut niciodatată atâtea aeronave Raptor dislocate deodată în zona de operare a Forţelor Aeriene din Pacific”, a declarat pentru CNN generalul Ken Wilsbach, comandantul Forţelor Aeriene din Pacific.
Potrivit analiştilor militari, dislocarea unui număr atât de mare de aeronave pentru acest exerciţiu trimite un mesaj direct Chinei, în contextul unor tensiuni în continuă creştere din cauza Taiwanului şi a Mării Chinei de Sud. În mod normal, sunt trimise 12 aeronave de acest fel pentru exerciţii.
Pentru Operation Pacific Iron, pe lângă aceste aeronave F-22, vor fi folosite 10 aeronave F-15 (de la Baza Aeriană din Idaho) şi două C-130J (de la Baza Aeriană Yokota din Japonia).
Sursa : Monitorul Apărării și Securității
Foto:USAF