La Sfânta Liturghie oficiată astăzi în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.
După Sfânta Liturghie, începând cu ora 12.00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ.
După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale.
De asemenea, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română, precum şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române cu mult curaj și multă înţelepciune patriotică. La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.
Sursa: Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Foto credit: Mircea Florescu/Arhivă Basilica.ro