Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat vineri China şi Rusia că acţionează împotriva ordinii internaţionale, relatează DPA şi AFP, preluate de Agerpres.
“Europa şi America de Nord trebuie să apere ordinea internaţională bazată pe reguli, care este pusă la încercare de puterile autoritare”, a spus Stoltenberg la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
“China şi Rusia încearcă să rescrie regulile în beneficiul propriilor interese”, a afirmat şeful Alianţei Nord-Atlantice, în cadrul acestei eveniment desfăşurat prin videoconferinţă.
Din aceste motive, NATO ar trebui să îşi aprofundeze relaţiile cu parteneri precum Australia şi Japonia şi să dezvolte altele noi peste tot în lume, potrivit lui Stoltenberg.
“Numai printr-o acţiune concentrată îi putem încuraja pe alţii să joace după reguli”, a subliniat el.