Pe 23 ianuarie 1821, Tudor Vladimirescu a declanşat „Revoluţia de la 1821”, adresând o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti (Proclamaţia de la Padeş) prin care îi chema la luptă.

Proclamaţia de la Padeş din 23 ianuarie 1821 a fost redactată ca un program de acţiune revoluţionară menit să oficializeze alianţa dintre ţărani şi boierii ”făgăduiţi”, în spiritul ”ascultării” faţă de sultan, evident, o formulare diplomatică menită să nu trezească suspiciuni otomanilor care ar fi putut interveni înaintea sosirii sprijinului militar al Rusiei pe care contau atât Tudor Vladimirescu, cât şi Alexandru Ipsilanti.

Tudor Vladimirescu justifică ridicarea la luptă din cauza imposibilităţii de a mai tolera marile abuzuri ale autorităţilor laice şi bisericeşti. Atitudinea lui Tudor se bazează pe principiul tradiţional al ”autoapărării” în faţa abuzurilor conducătorilor, în lipsa altei căi de respectare a drepturilor. Românii şi locuitorii de altă origine trebuiau să lupte alături împotriva ”robiei”:

”Fraţilor lăcuitori ai Ţării Rumâneşti, veri de ce neam veţi fi! Nici o pravilă nu opreşte pre om de a întâmpina răul cu rău! Şarpele, când îţi iasă înainte, dai cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viiaţa, care mai de multe ori nu să primejduieşte din muşcarea lui! Dar pre bălaurii care ne înghit de vii, căpeteniile noastre, zic, atât cele bisăriceşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? Dacă răul nu este priimit lui Dumnezău, stricătorii făcătorilor de rău bun lucru fac înaintea lui Dumnezău! Iar acesta nu să face până nu să strică răul. Până nu vine iarna, primăvară nu să face! Au vrut Dumnezău să facă lumină? Aceia s-au făcut, dupe ce au lipsit întunerecul!”

Cererile Norodului Românesc şi Proclamaţia de la Padeş sunt două documente esenţiale pentru modernizarea României elaborate în ianuarie 1821, acum două secole

Sursa: adevarul.ro

Sursa foto: tablou din colecția MNIR