S-au împlinit 27 de ani de la căsătoria civilă a Majestății Sale Custodele Coroanei și a Alteței Sale Regale Principelui Consort, potrivit unui anunţ făcut de Familia Regală a României.
Evenimentul a avut loc la primăria orașului Versoix, în Elveția, în prezența Regelui Mihai I și a Reginei Ana, precum și a ASR Principesa Sofia.
Căsătoria a fost oficiată de primarul orașului, alături de doi martori, avocatul Michaël Flaks și doamna Jean Milligan-David, directoarea Fundației Principesa Margareta a României din Geneva.
Căsătoria religioasă a avut loc pe 21 septembrie 1996, si a fost oficiată la Catedrala Ortodoxă Sfântul Gherasim din Lausanne de Înalt Preasfinția Sa Mitropolitul Damaskinos al Elveției, de protopopul român al Elveției, părintele Adrian Diaconu, și de parohul catedralei, părintele Alexandru Iossifidis. Căsătoria religioasă a gost organizata departe de țară, deoarece Regelui Mihai I nu îi era permisă intrarea în România.
Principesa Margareta a României a fost desemnată Custode al Coroanei încă de la retragerea din viaţa publică a Regelui Mihai I.
Foto: Familia Regală a României