Rusia dezvoltă un nou sistem de rachete antiaeriene, cu rază medie, S-550, conform anunţului Ministerului rus al Apărării, marţi. Noul echipament, cel mai probabil, va înlocui mai vechiul sistem S-350 şi va proteja inclusiv sistemele de rachete S-500 Prometeu, care au intrat deja în dotarea armatei ruse, în acest an, care la rândul lor vor înlocui sistemul cu bătaie mare S-400.

Conform agenţiei Tass, modelul este unul resuscitat din anii 80 şi abandonat la începutul anilor 90.

Ministrul Apărării, Serghei Şoigu a declarat că ordinul pentru dezvoltarea sistemului S-550 a venit direct de la preşedintele Vladimir Putin.

Uniunea Sovietică a dezvoltat sistemul de rachete antiaeriene S-550, cu rază medie, în 1981 – 1988, având denumirea de „sistem de apărare antiaeriană cu mobilitate mare”.

Proiectul a fost abandonat în anii 90, ca parte a unui acord între Rusia şi Statele Unite pentru controlul armamentelor, arată Tass.

Oficialii Federaţiei Ruse nu au oferit amănunte dacă acest sistem va fi pe baza proiectului S-550 din perioada sovietică, sau va fi ceva complet nou, păstrându-se doar denumirea.

Sursa: Monitorul Apărării și Securității 

Foto: Wikimedia