Poliția Română, Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ambasada Republicii Federale Germania și Fundația Hanns Seidel au organizat cea de-a XVII-a Reuniune a șefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Sud-Estul Europei.

În perioada 14 – 17 noiembrie a.c., la Poiana Braşov, a avut loc cea de-a XVII-a Reuniune a șefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Sud-Estul Europei.

Evenimentul a reunit experţi din domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii organizate, atât la nivel strategic, cât şi operațional, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Ministerului Public, Serviciului de Informații Externe, Serviciului Român de Informații, Direcției Generale de Protecție Internă, Consiliului Europei, Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Autorității Vamale Române, Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, principalelor structuri de resort din străinătate, cât şi organizaţiilor/organismelor internaţionale: BKA, DS, DEA, DTRA, FBI, HSI, USSS, SELEC, International Justice Mission, Bitdifender.

Deschiderea reuniunii a fost făcută în prezența inspectorului general al Poliției Române, chestor principal de poliție Benone-Marian MATEI, doamnei Oana Daniela PÂȚU, procuror șef adjunct al D.I.I.C.O.T., domnului Shane DIXON, adjunctul șefului misiunii diplomatice al Ambasadei S.U.A. la București și a domnului Christian PLATE, ministru consilier, șef adjunct al șefului misiunii diplomatice al Ambasadei Republicii Federale Germania.

Pe parcursul celor patru zile, experții în combaterea criminalității organizate au avut o serie de dezbateri, întâlniri bilaterale și evaluări pe teme de actualitate, precum tendințele criminalității organizate, criminalitatea informatică și impactul noilor tehnologii, evoluția traficului de persoane în contextul actual regional, forme de manifestare a terorismului, investigarea grupărilor de criminalitate organizată polivalente cu grad ridicat de risc, tendințe la nivel național și internațional în traficul de droguri și derularea investigațiilor financiare.

Reuniunea anuală a şefilor structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Sud-Estul Europei reprezintă un reper important al agendei activităţilor de cooperare poliţienească internaţională derulate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În actualul context de securitate, demersurile întreprinse de România, inclusiv la nivelul întăririi parteneriatelor cu principalele organizații polițienești internaționale, consolidează tot mai mult rolul de pilon de stabilitate și securitate al țării noastre în regiune.

Sursa: IGPR