Trei nave militare maritime, șase nave de luptă fluviale, patru nave auxiliare, două dispozitive mobile de lansare rachete de coastă, un elicopter Puma Naval, un detașament de scafandri de luptă (EOD) și o companie de infanterie marină de la Babadag sunt structurile din Forțele Navale care participă la două exerciții militare întrunite în zona spațiului naval românesc, maritim și fluvial. La acestea se adaugă și forțe terestre.

„Forțele Navale Române desfășoară, concomitent, în perioada 28 martie – 8 aprilie, două exerciții întrunite, pentru creșterea nivelului de interoperabilitate dintre structurile de forțe participante, precum și pentru dezvoltarea procedurilor operaționale de asigurare a securității spațiului naval (maritim și fluvial) al țării noastre. Totodată, conducerea Statului Major al Forțelor Navale a dispus măsuri suplimentare de supraveghere a zonei maritime de responsabilitate, în vederea creșterii vitezei de reacție pentru combaterea pericolului de mine din Marea Neagră”, anunță Forțele Navale Române într-un comunicat de presa.

Sursa foto: Forțele Navale Române