Christian Ciocan a făcut o precizare importantă, după proteste care au avut loc, miercuri, la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

“Eram de față când domnul ministru Bode a transmis mesajul”

“Astăzi(miercuri – n.r.), au fost proteste în faţa Ministerului de Interne. De-a lungul ultimelor săptămâni, au tot fost proteste. Diferite sindicate ale poliţiştilor au organizat aceste forme de revendicări sindicale. În principal, pentru faptul că sunt îngheţate salariile. Eu vreau să spun un lucru foarte important pe care oamenii trebuie să îl cunoască pentru că nu se vede decât o parte a paharului.

Eram de față când domnul ministru Bode a transmis mesajul că stă la dispoziţia sindicatelor. Eram de față în context, eram în minister când  s-a transmis mesajul direct de la domnul ministrul Bode că răspunde solicitării ad-hoc pe care sindicatele au făcut-o de a vorbi cu domnia sa. Ministrul de Interne era într-o întâlnire în acel interval de timp. Vă pot confirma.

Nefiind un calendar planificat, o întâlnire programată cu ministrul de Interne, am remarcat un lucru, ca poliţist, ca membru de sindicat şi ca director de comunicare… Domnul ministru Bode a fost receptiv, a luat în calcul această solicitare şi a dat şi răspuns, spunându-le că este de acord să primească sindicatele prin persoana secretarului de stat pentru dialog social, domnul Norocel Stroe, şi acest lucru a şi fost transmis liderilor de sindicat aflaţi în faţa Ministerului de Interne, prin consilierul pentru dialog social, Ionel Baboș”, a spus Christian Ciocan pentru DCNews.

“Oamenii trebuie să ştie asta. Mai ales poliţiştii”

“Rezultă că nu este o poartă închisă, ba dimpotrivă. Am constatat un lucru şi oamenii trebuie să ştie asta şi mai ales poliţiştii: că s-a manifestat această disponibilitate, deşi întâlnirea nu era planificată. De ce spun acest lucru… În zilele următoare, poliţiştii au anunţat din nou proteste, colegii noştri din sindicate, şi urmează şi şedinţe de dialog social. Este bine ca toţi poliţiştii din România să vadă și această parte a paharului.  Aşa cum au fost acordate sporuri de clasă, de la începutul anului – peste 76.000 de mii de poliţişti primesc sporuri între 2 şi 7,5%, ca urmare a unui demers iniţiat de ministrul de Interne – în zilele următoare,  poliţiştii pot să aibă garanţia că şedinţele de dialog social nu vor fi doar formale.

Este foarte important mesajul pe care ministrul Bode l-a transmis astăzi: “Ok, vă stau la dispoziţie. N-am planificat această întâlnire, nu a fost anunţată, dar, cu toate astea, l-am delegat, în secunda zero, pe secretarul de stat pentru dialog social”. Nu am cunoştinţe că această întâlnire să se fi realizat prin faptul că cei care au solicitat-o nu au dat curs, poliţiştii aflaţi în faţa Ministerului de Interne”, a mai spus Christian Ciocan.

“Prin faptul că ministrul de Interne a deschis porţile şi a spus “domnule, pot veni la dialog”, chiar sindicatele ar fi trebuit să facă cunoscut acest lucru. Din păcate, nu au făcut-o ei şi o facem noi ca Federaţie a Sindicatelor Democratice. Sindicatele ar fi trebuit să le spună oamenilor pentru că mesajul pe care ele îl transmit este cel de adevăr. Trebuie să informeze oamenii cu realitatea. Nu au făcut-o”, a adăugat Christian Ciocan.

Sursa: DCNews