În ultimele 24 de ore, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, în sprijinul populației și administrației publice locale, în 10 localități din 6 județe (Argeș, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Ilfov, Prahova) și municipiul București pentru înlăturarea efectelor negative generate de ploile abundente și vântul puternic.

Pompierii au intervenit, în principal, pentru evacuarea apei din curți, subsoluri, anexe și străzi. Totodată, din cauza vântului puternic, a fost nevoie de intervenția echipajelor de pompieri pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil, a stâlpilor de iluminat prăbușiți, care au avariat mai multe autoturisme.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, personalul structurilor operative a intervenit la 4.733 de evenimente, dintre care 3.287 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.446 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.

În cadrul misiunilor desfășurate, polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 156 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 169 de fapte penale. Totodată, au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional.

În același interval, la nivelul structurilor de poliție din România, au fost sesizate 837 de posibile infracțiuni, peste 23% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.

Polițiștii și jandarmii au constatat 9.178 de abateri de natură contravențională pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 3.3 milioane de lei.

În ceea ce privește siguranța rutieră, polițiștii au continuat acțiunile în trafic pentru prevenirea accidentelor de circulație, fiind reținute 624 de permise de conducere și retrase 243 de certificate de înmatriculare.

În ultimele 24 de ore, reprezentanții IGSU au efectuat 19 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, iar în urma controalelor desfășurate, au fost aplicate 68 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.500 de lei.

Serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit, în cursul zilei de ieri, pentru acordarea primului ajutor medical pentru 1.199 persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 5 persoane.

La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane aflată în pericol de înec.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat, în ultimele 24 de ore, 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane aflate în situații de urgență.

Niciun cetățean ucrainean a depus cerere de azil, în țara noastră în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.353 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în țara noastră. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 32.154 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 197 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale IGI este de 44.5%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 22.731 de mijloace de transport și 91.967 de persoane, dintre care 11.031  de cetățeni ucraineni.

Sursa: MAI