Polițiștii și jandarmii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 3.757 de situații de ordine publică, în timp ce pompierii au acționat pentru gestionarea a 1.853 de situații de risc pentru cetățeni. Cele mai multe intervenții, respectiv 1.418, au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență. De asemenea, pompierii au acționat pentru stingerea a 188 de incendii și au efectuat 12 misiuni pentru descarcerare.

Pompierii militari au salvat, în urma intervențiilor în situații de risc, 9 persoane.

Totodată, personalul Inspectoratului General de Aviație a executat 23 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 18 persoane aflate în situații de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 987 de posibile infracțiuni, aproximativ 24% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. În baza probatoriilor administrate de polițiști în cauze penale aflate în lucru, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 29 de persoane.

Polițiștii și jandarmii au prins în flagrant 214 autori de infracțiuni și au depistat 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Ca urmare a încălcării legislației rutiere, au fost retrase 288 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 841 de permise de conducere, dintre care 95 pentru consum de alcool și 21 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Polițiștii și jandarmii au aplicat 10.486 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3,7 milioane de lei, iar pompierii, în urma celor 59 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, au aplicat 181 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 111.500 lei.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.425 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 139.789 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 14 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30,4%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 69.340 de mijloace de transport și 257.178 de persoane, dintre care 18.082 de cetățeni ucraineni.

Sursa: MAI