La începutul secolului XX, Borşa a reuşit să aibă un primar de mare ţinută – Timiş Petre Gabor, a cărui poveste a devenit legendă. Este singurul primar din toată pleiada de politicieni din perioada interbelică care a fost premiat de către Regele Ferdinand I cu cea mai înaltă distincţie: Coroana României în Grad de Cavaler.

Se spune că borşenii au sânge de voievod. Niciodată în istorie n-au fost înfrânţi sau îngenunchiaţi. Străjuiţi de munţi şi modelaţi ca şi piatra dură care le-a servit ca fortăreaţă, s-au format ca lideri, voievozi adevăraţi. De aici s-au ridicat eroi ai Maramureşului, care au avut tăria să lupte pentru istorie şi Neam. Nu întâmplător, cel mai iubit rege al României, Ferdinand Întregitorul, avea o legătură specială cu acest loc. Într-un album al Casei Regale, regina Maria este îmbrăcată într-un costum popular din Borşa. Mai mult, dintr-o altă fotografie veche, la întoarcerea Regelui Ferdinand prin Arcul de Triumf, în fotografie, printre cei care l-au aşteptat pe Rege este şi primarul Borşei, în haine ţărăneşti.

Alesul borşean din umbra regelui este Petre Gabor Timiş. Povestea lui a devenit legendă, dar e puţin cunoscută astăzi. Pentru el, Regele Ferdinand a ajuns în Borşa. Pentru el, regele Germaniei a sprijinit construirea unui monument. De altfel, primarul de Borşa este singurul ales care a fost decorat de Rege cu cea mai înaltă distincţie a României. Mai mult, se pare că legăturile Regelui cu Maramureşul sunt mult mai profunde. Aurul pentru coroana regală pentru el şi pentru Regina Maria s-a adus tot din Munţii Maramureşului, mai precis, primarul Pocol al Băii Mari a fost cel care a trimis aurul necesar coroanelor celor doi regi. Scriitorul Nicoară Mihali povesteşte: „Ferdinand era un îndrăgostit botanist, şi după unificarea României, şi după încoronarea lui la Alba Iulia, în 1923, ajunge în Borşa Maramureşului. Regele se interesează ce fel de om conduce această aşezare şi rămâne uimit că primarul de la poalele Munţilor Rodnei avea studii de subofiţer făcute la Şcoala de ofiţeri de la Şopron din Ungaria. Că încă de la 16 ani, fiind orfan de tată, se înscrie voluntar în armata austro-ungară şi în 1904 se căsătoreşte la Borşa.

În 1923, când îl cunoaşte pe Regele Ferdinand, primarul avea deja 6 fete. Primarul Timiş Petre Gabor a avut în total 9 fete. A avut 10 fete, dar una se stinge la un an şi jumătate, celelalte 9 rămân în viaţă şi îşi întemeiază familii, iar una dintre ele trăieşte şi astăzi. Este născută în 1926, Valerica trăieşte la Borşa şi are vârsta de 87 de ani. În distincţia pe care i-a dat-o Regele Ferdinand acestui strălucit călăreţ, că făcuse armata la Cavalerie, scrie că „a pus mai presus decât interesele sale, interesele comunităţii”. Când am intervievat-o pe fiica lui, mi-a povestit că în anul în care se stinge primarul, în 1934, ea avea 8 ani şi încă ferestrele la casă nu erau puse toate.

Deci nu a fost precum primarii din zilele noastre, care, după un mandat, au castelul terminat şi sunt puse şi toate termopanele”. Timiş Petre Gabor a fost primar din 1920 până în 1927. A fost şi a rămas liberal întreaga viaţă. În timpul mandatului său a avut loc reforma agrară din Borşa, deşi nu era deloc uşor.

Dar după ce a înfăptuit reforma agrară, primarul a dus mai departe şi a organizat în mod special piaţa composesoratelor.Nicoară Mihali spune că în mod special primarul s-a ocupat de memoria şi slava eroilor: „Cunoscându-l pe Regele Ferdinand, a plecat la trap din Borşa vreo 15 km pentru că regele i-a cerut să-i arate locul unde borşenii i-au învins pe tătari în 1717. Şi atunci i-a povestit şi despre front şi despre sacrificiile armatelor şi despre morţii care se află în cel mai mare cimitir de la marginea Borşei, nu departe de Gară, unde la sfârşitul Primului Război Mondial au fost înmormânntaţi peste 1000 de soldaţi. Printre altele, dorinţa lui a fost să-l ajute regele să ridice un monument în cinstea eroilor. Primarul ştia că nu are niciun rost să ridice un monument soldaţilor inamici, pentru că pe frontul din Pasul Prislop se ştie că s-a luptat armata austro-ungară, ajutată de germani, împotriva armatei ruseşti. Însă în perioade de mici armistiţii, i-au lăsat şi pe ruşi să-şi înmormânteze morţii (căzuţi pe front, prizonierii ucişi sau cei ce s-au stins în spitale) în acest cimitir de onoare al Borşei.

Încă de pe vremea războiului se ştie că Regina Maria a ajutat foarte mulţi răniţi şi a fost pe front alături de soldaţi, ea a instituit o societate care se numeşte „Cultul eroilor”. Această fundaţie a continuat să-şi desfăşoare activitatea şi după terminarea Războiului din 1918. În baza ei se puneau în valoare principii umaniste şi trebuiau să fie depistate cimitirele eroilor indiferent de confesiunea religioasă şi de cetăţenia lor şi să fie ridicate monumente. Ei bine, cu banii regelui Ferdinand se ridică un monument. Regele i-a scris o scrisoare ultimului împărat al Germaniei, Wilhelm II, care se retrăsese, şi Germania nu l-a mai primit după sfârşitul lamentabil al Primului Război Mondial. Aşa că primarul de la Borşa a primit o sumă de bani să ridice un monument.

Mihali spune că: „Lumea nu prea ştie de acest monument, dar este de o măreţie şi de o grandoare mai mare decât Monumentul Eroilor de la Moisei, ridicat de Vida Geza. Este la 300 m de şoseaua principală, pe partea dreaptă, sub pădure, imediat ce se trece linia de cale ferată de la intrarea în Borşa, după hotarul Moiseiului.Primarul din Borşa, la discursul de atunci, le-a spus borşenilor că nu este monument al celor care ne-au fost duşmani şi care au luptat în zona Prislop. Pentru noi, neavând posibilitatea să ne ducem la locurile unde s-au stins departe de ţară eroii Maramureşului, prin acest monument ne cinstim eroii noştri, căzuţi în Italia sau în alte părţi.” Dacă în vara lui 1923 Ferdinand a venit însoţit de Regină şi fiul său Carol II, în toamna acelui an regele îi promite primarului că va reveni. Şi într-adevăr, revine pe Valea Vaserului, să asiste la un cocănit de cerbi şi va pescui în Vaser păstrăvi. Iar atunci a urcat şi la lacul Iezer, însoţit de primarul Borşei şi s-a rugat să dăinuie România Mare la fel ca şi Lacul Iezer, care avea forma ţării noastre.

„În ziua de Înălţarea Domnului, primarul şi feciorii din Borşa cinsteau eroii. După întoarcerea de la Monumentul Eroilor, în locul numit Livada lui Hojda se adunau cu ceteraşi şi petreceau până a doua zi. Aici feciorii şi fetele se întreceau într-un adevărat recital de strigături. Strigăturile sunt extraordinare, de exemplu: „câtu-i Sighetu de marenumai două dumuri aredouă drumuri şi-o cărareşi-o cărare cu năstrâmp,mărg feciorii tot cărând,mamele-napoi plângând,mereţi voi maici înapoinu ştiţi unde merem noică noi merem la războila război cu ungurii să dezrobim românii pă sunetul dobelor pă scurtarea zilelor”.

„Într-un album al Casei Regale, regina Maria este îmbrăcată în costum popular din Borşa şi are în umăr un leagăn din lemn. Numai femeile din Borşa îşi duceau aşa copiii când mergeau la câmp. Tot în albumul Casei Regale, la întoarcerea Regelui Ferdinand prin Arcul de Triumf, în fotografie, printre cei care l-au aşteptat pe Rege este şi primarul Borşei, în haine ţărăneşti. Asta ne demonstrează că Timiş Petre Gabor îl cunoştea şi avea un cult pentru rege încă înainte ca regele să vină să-l viziteze la Borşa”.

Întrucât în 1881 la proclamarea Regatului, Carol şi Elisabeta nu aveau nici un urmaş direct care să asigure continuitatea dinastiei, succesiunea s-a făcut din rândurile familiei regelui. Astfel, a ajuns pe tronul României, în 1914, Ferdinand I de Hohenzollern, născut în 1865, fiul cel mare al fratelui lui Carol, Leopold. Ferdinand vine pentru prima oară în România, în 1884, apoi se întoarce în ţara natală, unde îşi continuă liceul la Düsseldorf, urmează cursurile Universităţii din Leipzig şi Şcoala superioară de Ştiinţe Politice şi Economice din Tübingen.

Învaţă totodată cu profesorul Păun limba, literatura, istoria şi geografia românilor, instruindu-se totodată şi din punct de vedere militar. Îşi însuşeşte limbile franceză, engleză şi rusă, iar româna îi devine familiară, ţinând cont că va fi în viitor regele românilor. Iată portretul făcut de profesorul V.D. Păun : bălai, năltuţ, subţirel la trup, cu ochi albaştri, foarte blânzi, cu nasul arcat, semnul cel mai caracteristic al liniei şvabe de Hohenzollern, cu expresia feţei aşa de fină şi curată că ai crede-o de fată mare. Regele se căsătoreşte cu prinţesa Maria, născută în ţara ceţurilor dese, Marea Britanie, la 3 octombrie 1875, în castelul Eastwel Park din comitatul Kent, fiind primul copil al ducelui Alfred de Edinburg (fiul reginei Victoria) şi al ducesei Maria (fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei şi a prinţesei Maria de Hesse a Germaniei).

Cei doi se căsătoresc în plină iarnă de decembrie 1892, Ferdinand având 27 de ani, iar Maria 17. După calvarul războiului întregirii neamului românesc, s-a realizat epopeea Marii Uniri de la 1918. La Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, după făurirea României Mari, regele Ferdinand, împreună cu regina Maria, au fost încoronaţi în Catedrala ortodoxă, ca Regi ai tuturor românilor de la Nistru la Tisa. Domnia regelui Ferdinand, cu toate că a durat doar 13 ani, Întregitorul sau Fidelul, cum i s-a spus, a dus ţara spre o nouă treaptă de prosperitate, România având la moartea sa 17 milioane de locuitori şi o suprafaţă de 295.000 km pătraţi.

Cel care dăduse pământ luptătorilor de la Mărăşeşti putea acum să moară liniştit. Deşi scăpase de febra tifoidă ce-l lovise în 1897, rămăsese cu o paloare gălbuie şi cu sechele toată viaţa. Lunga suferinţă pricinuită de un cancer la intestine s-a încheiat la Pelişor, cu cartea de rugăciuni pe genunchi, chinuit fiind şi sufleteşte de escapadele şi renunţarea la tron ale fiului mai mare, Carol al II-lea. Deşi fusese iniţial operat de un chirurg parizian, Suveranul se stinge din viaţă în 1927, la 63 de ani. A fost înmormântat tot la Curtea de Argeş, în necropola regală.

Sursa: gazetademaramures.ro