Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut marti o întrevedere cu preşedintele Consiliului de audit şi inspecţie al Republicii Coreea, Choe Jae-hae.
„Guvernarea responsabilă are nevoie de măsurarea impactului pe care actul de guvernare îl produce în viaţa oamenilor, iar expertiza şi experienţa auditorilor poate oferi astfel de analize”, a spus premierul în cadrul întâlnirii.
Şeful Executivului a apreciat buna colaborare dintre Curtea de Conturi a României şi Consiliul de audit şi inspecţie al Republicii Coreea, mai ales în domeniul analizei de risc în selectarea temelor de audit şi a instrumentelor specifice sistemului informatic în sprijinul activităţii de audit.
„În acest context, Nicolae-Ionel Ciucă a apreciat că schimbul de relaţii bilaterale este binevenit şi va contribui la progresul şi modernizarea instituţiei româneşti de profil. Digitalizarea procedurilor de audit poate creşte eficientizarea gestionării banului public, oferind o evaluare rapidă şi cuprinzătoare a funcţionării sistemului administrativ public. În acest sens, bunele practici şi experienţa Coreei de Sud pot sprijini evoluţiile digitalizării din România”, se arata într-un comunicat al Guvernului.
Premierul coreean Han Duck-soo va fi oaspetele premierului român, în această săptămână, cu ocazia împlinirii a 15 ani de Parteneriat strategic.