Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Poliţiei de Frontieră, cerându-le angajaţilor acestei structuri să fie mândri de faptul că sunt „străjerii Europei”.
„Astăzi, cu prilejul Zilei Poliţiei de Frontieră Română, le urez succes tuturor celor care activează în aceste structuri şi îi felicit pentru modul în care îşi fac datoria. Fiţi demni, corecţi şi mândri de faptul că sunteţi străjerii Europei!”, se arată în mesaj.
Premierul a subliniat că personalul Poliţiei de Frontieră îndeplineşte o misiune ce implică un grad înalt de responsabilitate, profesionalism şi implicare. „Faptul că cel mai recent Raport privind starea spaţiului Schengen pentru 2022 invită Consiliul să adopte deciziile care să permită şi României să devină în mod oficial parte a acestui spaţiu, având în vedere că au fost îndeplinite toate criteriile, este o recunoaştere a eforturilor depuse pentru securizarea frontierelor atât din punct de vedere logistic, cât şi din punct de vedere al activităţilor specifice Poliţiei de Frontieră”, a transmis premierul Ciucă.
Şeful Guvernului menţionează varietatea misiunilor acestei structuri, de la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere, până la respectarea regimului juridic al frontierei de stat.
„Pe lângă aspectele legate strict de îndeplinirea acestor misiuni curente, ultimii câţiva ani au reprezentat o adevărată piatră de încercare pentru oamenii din structurile Poliţiei de Frontieră, pe care pandemia şi, mai nou, agresiunea Rusiei în Ucraina i-au pus în situaţia de a gestiona fluxuri neobişnuit de mari de tranzit la frontierele României şi au făcut acest lucru cu profesionalism şi mobilizare exemplară. Cu sprijinul nemijlocit al Poliţiei de Frontieră, în perioada de pandemie românii plecaţi din ţară au revenit în siguranţă acasă, iar anul acesta, mii de refugiaţi din Ucraina au ajuns în România pentru a se pune la adăpost din calea războiului”, se mai arată în mesaj.