Premierul Nicolae Ciucă spune că fiecare membru al guvernului pe care îl conduce a abordat cu multă seriozitate angajamentul de îndeplinire a ţintelor, jaloanelor şi reformelor din PNRR. El spune că minștrii au fost evaluați pe baza a „10 criterii obiective”.
„Evaluarea de etapă a membrilor Cabinetului am făcut-o pe baza a zece criterii obiective raportate la așteptările cetățeanului și societății românești. Stadiul îndeplinirii Programului de Guvernare, angajamentul în baza căruia am preluat responsabilitatea guvernării, și al Programului Sprijin pentru România, a fost corelat eforturilor de a asigura finanțarea măsurilor luate din surse interne și externe. Iar în acest sens am monitorizat cu atenție și m-am bucurat să constat ca fiecare membru al Cabinetului a abordat cu multă seriozitate angajamentul de îndeplinire a țintelor, jaloanelor și reformelor din PNRR, ceea ce ne oferă șansa accesării acestui mecanism de finanțare european”, a spus Ciucă.
„Aceeași importanță am acordat-o atragerii celorlalte fonduri europene puse la dispoziția României prin Cadrul financiar multianual 2014-2020 și pregătirii proiectelor pentru finanțarea din actualul exercițiu financia”, a adăugat el.
„La fel de importante au fost si rămân pentru fiecare membru al echipei guvernamentale respectarea criteriilor de integritate şi de transparenţă, valori fără de care nicio politică guvernamentală nu ar avea credibilitate. Avem datoria morală și responsabilitatea de a veni în faţa cetăţenilor şi a le prezenta onest ce am făcut până acum şi ce ne-am propus in continuare. Am făcut-o si o voi face de fiecare dată. Susţinerea românilor este fundamentul pe care putem construi mai departe, iar stabilitatea echipei de miniştri oferă garanţia ca vom acţiona în continuare responsabil pentru atingerea obiectivelor cetăţenilor noştri și pentru continuarea procesului de modernizare a României”, a mai spus Nicolae Ciucă.

Foto: Guvernul Romaniei