Prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a cerut, duminică, ministrului Muncii să se întâlnească de urgenţă cu sindicaliştii pentru ca legea salarizării să fie adoptată mai rapid, iar profesorii să primească salariile mărite înainte de 15 iulie.
Astfel, Marius Budăi se va întâlni luni cu sindicaliştii.
În ultima săptămână, Guvernul Ciucă a deblocat 1,2 miliarde de lei pentru personalul din Învăţământ. Peste 700 de milioane de lei reprezintă bugetul pentru primele pe care le vor primi atât personalul didactic, cât şi personalul nedidactic. Alte 300 de milioane de lei reprezintă bugetul necesar pentru majorarea veniturilor personalului nedidactic, majorare ce a fost adoptată de guvern vineri.