Un tânăr de 17 ani a fost condus la audieri, fiind cercetat pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, potrivit Poliţiei Capitalei.
„La data de 28 octombrie 2022, în jurul orei 22.30, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 7, în timp ce desfășurau activități de asigurare a ordinii și liniștii publice, pe o stradă din Sectorul 2, au observat un conducător auto care, prin comportament, le-a atras atenția. Polițiștii au procedat la oprirea acestuia, însă conducătorul auto nu s-a conformat somațiilor și a părăsit zona”, se arată în comunicat.
În urmărirea acestuia au plecat mai multe echipaje de poliție, iar în urma verificărilor efectuate au depistat autoturismul și conducătorul acestuia, în vârstă de 17 ani, într-o localitate din județul Ilfov.
Tânărul a fost condus la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.