În perioada 1-12 noiembrie, în facilităţi de instruire ale Armatei României şi în zonele din vecinătatea localităţilor Reghin, Brădet, Miercurea Ciuc, Mihail Kogălniceanu şi Sângiorgiu de Mureş se va desfăşura exerciţiul Forţelor pentru Operaţii Speciale JUNCTION STRIKE 2021 (JUST 21), anunţă MApN.
Astfel, peste 800 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale, împreună cu circa 150 de militari străini din ţări aliate sau partenere (Georgia, Grecia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Portugalia şi Statele Unite ale Americii) se vor antrena pe baza unui scenariu fictiv, asociat războiului hibrid, în cadrul unor structuri de nivel operativ şi tactic, în format multinaţional şi interinstituţional.
Scopul principal al JUST 21 este certificarea a două ţinte de capabilităţi NATO – un Grup Maritim de Forţe pentru Operaţii Speciale şi Comandamentul de Componentă de Operaţii Speciale – dar va permite, totodată, testarea nivelului de pregătire atins de personalul de conducere şi de cel de execuţie din structurile de forţe pentru operaţii speciale aflate în subordinea Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al Armatei României.
Exerciţiul urmăreşte, de asemenea, dezvoltarea interoperabilităţii în rândul structurilor participante, prin planificarea şi executarea de misiuni şi operaţii întrunite specifice forţelor pentru operaţii speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinaţional, toate acestea având ca finalitate promovarea securităţii regionale, în special în zona Mării Negre.