Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au desfășurat o acțiune pentru documentarea activității unei grupări infracționale organizate, ai căror membri fac parte din două grupări din Capitală, ce ar fi avut ca preocupare vânzarea de heroină, cocaină, cannabis și substituenți de droguri (etnobotanice).

La data de 2 martie 2022, au fost efectuate opt percheziții la domiciliile și reședințele persoanelor bănuite, din București, sectoarele 2, 3 și 5, precum și din orașul Pantelimon, județul Ilfov.

În urma percheziților, au fost descoperite și ridicate pentru cercetări 2.500 de grame de heroină, 500 de grame de cocaină, cannabis, substituenți de droguri, metadonă, 224.350 de lei, 2.500 de euro, 685 de lire sterline, 2 cântare electronice de precizie, 17 telefoane mobile, 7 cartele SIM, un card bancar și materiale folosite la ambalarea și transportul drogurilor.

De asemenea, polițiștii au indisponibilizat un apartament, în valoare de 100.000 de euro și un autoturism, în valoare de 20.000 de euro.

Anterior, în cadrul operațiunii, au fost capturate 20 de grame de heroină și 3 grame de cocaină.

Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, Secția de Combatere a Traficului de Droguri a dispus, la data de 2 martie 2022, reținerea a 13 persoane și cercetarea sub control judiciar a altor 2 persoane.

La data de 3 martie 2022, magistrații Tribunalului București au dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, față de 12 persoane și măsura controlului judiciar față de a treiprezecea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, deținere de droguri de risc și de mare risc pentru consum propriu, constituirea unui grup infracțional organizat, efectuarea de operațiuni cu substanțe, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Polițiștii și procurorii continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Sursa: IGPR