Preşedintele american Joe Biden va avea consultări prin videoconferinţă, joi seară, cu preşedintele Klaus Iohannis şi liderii celorlalte state aliate est-europene din cadrul formatului Bucureşti 9. Tema principală va fi situaţia de la graniţa Ucrainei cu Rusia.

Grupul celor nouă de la Bucureşti include Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia şi a fost creat de preşedinţii Klaus Iohannis şi Andrzej Duda.
Tema principală care se va afla pe masa discuţiilor din cadrul formatului Bucureşti 9 este pricolul unei agresiuni ruse în Ucraina.
Marţi, Joe Biden a avut o întâlnirea prin videoconferinţă cu preşedintele rus. Preşedintele american, Joseph Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin că Statele Unite şi aliaţii europeni sunt “preocupaţi” de prezenţa trupelor ruse în apropierea frontierelor Ucrainei şi vor reacţiona, în principal prin sancţiuni, în cazul unui atac.
“Preşedintele Biden a transmis preocupările profunde ale Statelor Unite şi ale aliaţilor noştri europeni referitoare la mobilizarea de forţe militare în apropierea Ucrainei şi a spus clar că Statele Unite şi aliaţii noştri vor reacţiona prin acţiuni economice puternice şi prin alte măsuri în cazul unei escaladări de tip militar”, anunţă Preşedinţia SUA, într-un comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de MEDIAFAX.
Foto: Mediafax