La data de 10 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Cluj, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în județul Cluj, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc. Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior, în cazul unuia dintre aceștia fiind dispusă arestarea preventivă, pentru 30 de zile.
Din cercetări a reieșit că, începând cu anul 2020, persoanele bănuite ar fi procurat droguri de risc, respectiv cannabis, în vederea comercializării.
Ulterior, le-ar fi oferit cu titlu gratuit sau le-ar fi vândut către consumatori din municipiul Cluj-Napoca.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate aproximativ 600 de grame de cannabis, 6 grame de pulbere psihoactivă, trei telefoane mobile și două grindere.
De asemenea, a fost indisponibilizați 17.000 de lei și 3.000 de euro.
Au fost puse în executare 13 mandate de aducere, în cauză fiind audiate, în total, 30 de persoane.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Sursa: Poliția Română