La data de 7 septembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, au efectuat 29 de percheziții domiciliare în municipiul Brașov și comuna Cristian din județul Brașov, în două cauze având ca obiect comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără de drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii și procurorii au stabilit modalitățile de operare a persoanelor bănuite.

Una dintre acestea prezintă un element de noutate, în sensul că suspecții foloseau o aplicație tip chat, în cadrul căreia a fost creat un grup dedicat persoanelor care doreau să achiziționeze, respectiv să comercializeze droguri de risc și de mare risc. Metoda folosită este cunoscută sub denumirea de “dead drop” și răspândită în general în rândul tinerilor.

Cel de-al doilea mod de operare este cunoscut și folosit în mod curent, o parte dintre persoanele bănuite, lideri informali în rândul tinerilor, având un ascendent moral asupra acestora, au recrutat un număr însemnat de consumatori, precum și mai multe persoane, care îi sprijineau în activitățile de vânzare a drogurilor, pentru a încerca să facă, pe cât posibil, cât mai dificilă activitatea specifică derulată de organele de poliție.

În urma perchezițiilor, polițiștii și procurorii au descoperit și ridicat 25 gr. de cocaină, precum și 12.400 lei.

În baza mandatelor de aducere, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov au fost conduse 14 persoane bănuite, cu vârste între 19 și 45 de ani, în vederea audierii și luării măsurilor legale care se impun, 10 persoane fiind reținute pentru 24 ore într-un centru de reținere și arestare preventivă.

În cursul zilei de astăzi, 8 dintre acestea urmează a fi prezentate instanței cu propunere arestare preventivă.

Una dintre persoanele vizate a deținut calitatea de polițist, referitor la acesta, facem precizarea că, la data de 5 septembrie a.c., consiliul de disciplină din cadrul I.P.J. Brașov a dispus decizia destituirii din funcție a celui în cauză, pentru abateri disciplinare, prevăzute de Statutul polițistului.

Decizia de destituire din funcție i-a fost adusă la cunosțință acestuia, la data de 7 septembrie a.c.

Pe toată perioada documentării activității infracționale de care este bănuită persoana, un sprijin constant a fost acordat anchetei de către Inspectoratul de Poliție Județean Brașov.

Astfel, inclusiv ieri, în cadrul acțiunii operative a polițiștilor de combatere a criminalității organizate și procurorilor D.I.I.C.O.T., polițiștii rutieri ai I.P.J. Brașov au oprit în trafic persoana în cauză, testându-l cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, Pitești, Alba, Mureș, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov, Poliția Municipiului Brașov-Biroul Poliției Rutiere, Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Prahova, Argeș, Buzău, Harghita, Covasna, jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Burebista Brașov și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei și Centrul Chinologic “Doctor Aurel Greblea” Sibiu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Sursa: IGPR