Xi Jinping a fost reales, astăzi, în fruntea Partidului Comunist din China, potrivit CNN.

El a anunțat membrii cu care va forma noul Comitet Permanent al Biroului Politic, în timpul celui de-al treilea mandat, care va avea 5 ani.

• Li Qiang, 63 de ani: Șeful partidului din Shanghai este de așteptat să devină următorul premier al Chinei, în luna martie 2023, după ce Li Keqiang va demisiona. Aceasta este cea mai înaltă poziție după Xi Jinping.
• Zhao Leji, 65 de ani: Este, în prezent, șeful organismului anticorupție al Partidului Comunist.
• Wang Huning, 67 de ani: Este un teoretician de partid extrem de influent, care a scris politici pentru Xi Jinping.
• Cai Qi, 66 de ani: Este șeful partidului din Beijing și unul dintre cei mai de încredere confidenți ai lui Xi Jinping.
• Li Xi, 66 de ani: Este actualul șef al partidului din provincia Guangdong, motorul economic din sudul Chinei.
• Ding Xuexiang, 60 de ani: Este șeful de cabinet și asistentul apropiat al lui Xi Jinping.

Dintre acești membri, Li Qiang, Cai Qi, Li Xi și Ding Xuexiang sunt nou numiți, restul fiind realeși.