Opozantul rus Alexei Navalnîi, care acuză Kremlinul că l-a otrăvit vara trecută, urmează să revină duminică la Moscova, în ciuda dorinţei exprimate de autorităţile ruse de a-l aresta şi posibil de a-l condamna la mulţi ani de detenţie,  informează Agerpres, care citează DPA şi Reuters.

În vârstă de 44 de ani, Navalnîi urmează să se îmbarce într-un avion al companiei ruse Pobeda de pe noul aeroport din Berlin, BER, şi să ajungă la ora locală 19.20 (16.20 GMT) pe aeroportul Vnukovo din Moscova.

Opozantul a făcut apel la susţinătorii săi să îl întâmpine acolo. Procuratura din Moscova a atras atenţia să nu aibă loc manifestaţii neautorizate la aeroport şi a ameninţat că, în caz contrar, vor fi luate măsuri.

După o tentativă de a fi asasinat cu agentul neurotoxic Noviciok, Navalnîi s-a recuperat în Germania începând din august.

Critic dur al preşedintelui rus Vladimir Putin, Navalnîi şi-a anunţat miercuri decizia de a se întoarce din Germania în Rusia, spunând că îi este dor de Moscova şi că nu este interesat de ceea ce el a numit procesele fabricate împotriva sa.

Foto: Alexei Navalnîi/ Facebook