Titlul nu este o metaforă. Am realizat că am să mor înainte să șofez Cluj – București pe autostradă. În 2019, statistică arată că în România speranța de viață a unui bărbat este de 72,9 ani, iar sparanța de viață sănătoasă de doar 67 ani.
Este ora 15, marți 4 mai, am făcut puțin sub 6 ore din Cluj până în Prislopu Mic, asta și pentru că la volan este colegul meu, cel mai disciplinat șofer din câți există. Waze îmi arată că de aici coada este până la autostrada A1.
Șoferii profesioniști au să-mi spună că a fost greșeala mea să plec cu masina azi, când toată lumea se mișcă dupa mini-vacanță, iar TIR-urile care au fost trase pe dreapta în ultimele zile sunt și ele în mișcare compensatorie. Așa se explică traficul infernal, practic o coloană de mașini de la Cluj și până aici.
Dar traficul aglomerat este de înțeles, și nu despre asta scriu acest scurt jurnal de călătorie. E o zi splendidă, excelentă pentru construcții. Pe tronsonul Aiud – Alba Iulia practic nu se lucrează, una-două utilaje din 10 în 10 km. La nodul rutier din Sebeș nu se lucrează. Pe Sebeș – Sibiu autostrada este distrusă, se circulă pe foarte multe lungimi pe o singură bandă. Nu se lucrează decât în 2-3 locuri.
Pe tronsonul Sibiu – Boița se văd mugurii de teren pregătit, dar nu pare să se lucreze undeva. Am avut noroc, nici un accident pe Valea Oltului dar, surpriză, se lucreaza la rosturi și de aceea în 2 locuri se merge pe un singur sens, la paletă.
Iar pe porțiunea Boița – Rm Vâlcea și apoi Rm Vâlcea – Pitești, nu a început nimic; înțelegem cu toții că în ținuturile Meșterului Manole este puțin probabil că în 20 de ani vom face autostradă. Cine nu crede să se uite la ruinele viaductelor căii ferate dintre Curtea de Argeș și Rm Vâlcea, începută de Ceaușescu în 1979.
Vezi mai multe AICI
