Aderarea României la OCDE este nu doar un obiectiv prin care ne propunem să îndeplinim anumite standarde, ci şi un obiectiv politic pe care trebuie să şi-l asume toate forţele politice”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, la lansarea proiectului de constituire a Consiliului Naţional pentru Productivitate.

„Aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este un obiectiv asumat la nivel naţional, pe care Guvernul îl tratează cu maximă responsabilitate. Procesul de aderare implică reforme pe care parteneri noştri, dar mai ales societatea noastră le aşteaptă. De la primirea invitaţiei de aderare şi apoi depunerea Foii de parcurs, progresele noastre arată că mergem în direcţia corectă. Aş dori să menţionez, în acest sens, repere precum aderarea la Convenţia Anti-Mită sau recenta înfiinţare a Comisiei Parlamentare pentru sprijinirea aderării la OCDE. Iar astăzi, iată, ne întâlnim pentru a lansa un proiect de asistenţă al OCDE având mare importanţă pentru România: Instituirea Comitetului Naţional de Productivitate”, a spus Nicolae Ciucă.

“România a decis să se alăture acestor state „având în vedere avantajele iniţiativei, de la analizele asupra productivităţii şi competitivităţii la schimbul de bune practici care privesc metodologiile de lucru sau consultarea cu părţile interesate”, a precizat premierul.