Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, vineri, că primul miliard de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost deja accesat. „Banii europeni vor contribui la renovarea clădirilor din întreagă țară”, a adăugat șeful Executivului.

„Primul miliard de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost deja accesat. Banii europeni vor contribui la renovarea clădirilor din întreagă țară și reprezintă cea mai bună dovadă a modului în care Guvernul României abordează șansa enormă pentru dezvoltarea și modernizarea țării pe care o are prin acest program de redresare”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit unei postări făcută vineri pe pagina de Facebook a Guvernului.

Acesta a adăugat că „prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, autorităţile publice locale sau centrale vor derula programe de eficientizare energetică, siguranţă seismică sau la incendii”.
„România ş-a îndeplinit la timp obligaţiile asumate prin PNRR şi începe deja să valorifice cele aproape 30 de miliarde de euro puse la dispoziţia noastră”, a mai afirmat prim-ministrul.