Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, marţi, că nu s-a pus problema ca premierul Marcel Ciolacu să negocieze cu mandatul pe masă.
“Astăzi am vrut să avem o concluzie prin care să ne apropiem de măsurile finale şi apreciez că dialogul şi consultările cu mediul de afaceri, cu mediul asociativ, cu societatea civilă, pe măsurile pe care Guvernul urmează să le ia este foarte bine venit şi chiar dacă mai zăbovim oleacă în timp este important să avem aceste discuţii, inclusiv la nivel politic, pentru că pe baza acestor discuţii şi informaţii pe care le primim de la cei cu care discutăm putem să consolidăm o decizie mai potrivită”, a declarat Ciucă, la sediul PNL.
“Nu s-a pus niciodată problema ca PNL să nu-şi asume aceste măsuri. Şi în momentul de faţă, dincolo de principiile pe care noi le-am discutat şi le-am prezentat de fiecare dată, nu s-a schimbat absolut nimic, decât elementele, detaliile tehnice pe care le primim de la interlocutori, care se aşează fiecare, acolo, în pătrăţica sa, astfel încât să avem o decizie foarte bună”, a spus Nicolae Ciucă.
El a fost întrebat şi dacă liberalii vor ieşi de la guvernare în cazul în care nu va exista un acord cu PSD privind măsurile fiscale şi cele de reducere a cheltuielilor bugetare.
“Ne-am străduit atât de mult timp, din 2021 până astăzi, să asigurăm stabilitate, să asigurăm trecerea ţării prin toate aceste momente dificile pe care le-am trăit cu toţii, ca acum, la un moment dat când este nevoie mai mult ca oricând de stabilitate politică şi de stabilitate economică, să discutăm astfel de chestiuni? Deci, nu se pune problema! Fiecare dintre noi poate s-a grăbit, poate a fost o chestiune pe care a văzut-o din alt punct de vedere, dar eu sunt convins că premierul Marcel Ciolacu, aşa cum îl cunosc eu, nu cedează la un astfel de moment şi acum vin de la Guvern, am fost la o discuţie despre măsurile pe care trebuie să le luăm astfel încât să avem amendamentele finalizate pe legea pensiilor speciale şi nici măcar nu a intrat în discuţie vreun astfel de subiect”, a spus Ciucă.